FCSB și-a consolidat fotoliul de lider în Liga 1 după ce a trecut la scor de neprezentare, 3-0 (0-0) de UTA Arad, formație care era neînvinsă în deplasare în acest sezon.
FCSB a făcut diferenţa în ultimul sfert de oră al partidei, după ce UTA a rămas în inferioritate numerică, Neluţ Roşu fiind eliminat după ce a primit cel de-al doilea cartonaş galben în minutul 58. „Roş-albaştrii” au profitat din plin de superioritatea numeric și au făcut legea pe „Național Arena”. Cel care a deschis drumul spre victorie a fost Dennis Man (min.76 – penalty), după un fault comis de Erico asupra lui Octavian Popescu. Pentru Man, fost jucător la UTA, acesta a fost al zecelea gol în acest sezon. Revenit după o accidentare, Florinel Coman a marcat al doilea gol al bucureștenilor în minutul 90 pentru ca Darius Olaru să închidă tabela din centrarea lui Ovidiu Popescu în minutul 90+2.
De notat ar fi că fiecare echipă a avut câte o bară în prima repriză, gazdele prin Olimpiu Moruţan (min.14), iar arădenii prin Ioan Hora (min.32).
Pentru FCSB aceasta este cea de-a șaptea victorie consecutivă din Liga 1, „roș-albaștrii” fiind pe primul loc cu 30 de puncte, la cinci lungimi de Universitatea și la nouă de CFR Cluj, cele două urmând însă a juca în aceast rundă.
Program etapa a XII-a
FC Voluntari – Academica Clinceni 3-3
FC Argeș – Dinamo Bucureşti 0-1
Sepsi OSK – FC Botoşani 2-2
FCSB – UTA Arad 3-0
Duminică, 6 decembrie
ora 20:45 Politehnica Iași – CFR Cluj
Luni, 7 decembrie
ora 16:45 Astra Giurgiu – Chindia Târgovişte
ora 19:00 Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş
Viitorul Constanța – FC Hermannstadt (Amânat)